Așezată de la începuturi în adâncul creației ca șansă a reluării legăturii cu Creatorul, Crucea, înmănunchere de iubire și jertfă, este prezentă permanent în viața fiecăruia dintre noi. Complexitatea, profunzimea și delicatețea trăirilor pe care ea le implică sunt dificil de redat prin discurs, dar pot fi strălucit surprinse prin mijloacele specifice artelor vizuale. O imagine ivită sau, mai degrabă, dăruită artistului la capătul unei căutări ascultătoare, prin multiplele evocări ce-i sunt caracteristice, poate așeza privitorul, deîndată, în apropierea tainei. Recunoscute în forma acestei lumi și îmbrăcate în frumusețe, jertfa, iertarea, răbdarea, nădejdea, credința, liniștea, dragostea, bucuria vindecării sufletești prind trup ieșind din uitare.
Lucrările din expoziția de față sunt variate ca tip de obiecte și expresii artistice. Ele aparțin artei populare și artei culte, însă toate au ca punct central Crucea, înfățișând diverse aspecte ale sale, precum Euharistia și prefigurarea acesteia, mărturisirea, jertfa martirică, smerenia, ofranda, rugăciunea, triumful Crucii, credința în Înviere sau Crucea înscrisă în creație.
Centrul de greutate al expoziției, din punct de vedere teologic, este icoana, formă de artă liturgică reprezentată aici prin icoane pictate pe sticlă sau pe lemn și prin cruci de lemn sau de metal. Prin înfățișare, icoana se poate alătura lucrărilor de artă în general, dar prin rostul său se diferențiază profund. Ea este obiect de cult, mărturie a întrupării Fiului lui Dumnezeu și mediator al legăturii noastre directe cu El. Există aproape întotdeauna o tensiune între icoană și spațiul expozițional comun, căruia icoana i se supune, totuși, de atâtea ori. În această expoziție, ea nu este prezentă numai ca formă de artă, ci în primul rând ca mărturie vie a Întrupării, Răstignirii și Învierii și ca re-amintire a indispensabilului exercițiu al rugăciunii.
În lumea satului tradițional, crucea era prezentă pretutindeni: în icoane, la mormânt, la răscruci, la fântână, însemnată pe obiectele vieții cotidiene. Invocarea sa repetată era, și în unele locuri încă mai este, semnul prezenței sale profunde în viața oamenilor, ca mijloc de raportare la sine, mediator între om și natură, între oameni și între om și Dumnezeu.
Preocuparea pentru o viață creștină încă există, în toate mediile, inclusiv în cel artistic. Așa cum am aminit deja, frumusețea acestei vieți, cu toate subtilitățile și delicatețea sa, poate fi exprimată în mod strălucit prin artele vizuale. Artiștii care au acceptat invitația de a participa la această expoziție au făcut-o cu o generozitate care aproape a inversat rolurile, aflându-ne noi, organizatorii, invitați în lumea lor în care Crucea era o realitate demult bine așezată. Majoritatea sunt artiști de primă linie ai artei contemporane românești. Îi definește o muncă permanentă de perfecționare a mijloacelor de expresie plastică, nedespărțită de efortul de a se apropia, cu sfială, de înțelegerea profundă a acestei lumi. S-a spus de nenumărate ori – și este adevărat – că acești artiști nu au căutat, la maturitatea lor, cu orice chip forma originală, care să-i diferențieze de confrații lor, să-i scoată în evidență. Forma a urmat conținutul. Și-au mutat privirea de pe sine pe natură, de unde au avut convingerea că au mai mult de câștigat decât din exercițiul obstinat al imaginației. Însă la capătul unui drum pe care cei mai mulți se tem să intre de teama depersonalizării, omul se întâlnește, în lumina harică, cu sine însuși, cu individualitatea sa autentică. Lucrare a lui Dumnezeu, vocea sa este în mod firesc unică și în armonie cu restul creației. Această reintrare în comuniune cu creația lui Dumnezeu se împlinește prin asumarea Crucii, prin așezarea la întâlnirea sau contopirea dintre iubirea de Dumnezeu și iubirea de semeni.
Ion Grigorescu este artistul care, ajutat de confrații săi prezenți și astăzi alături de noi, a coordonat dispunerea lucrărilor în această expoziție. Ca și la Alba Iulia, dar, desigur, într-o formulă nouă, adaptată spațiului complet diferit și îmbogățită, a reușit să sublinieze, în pofida varietății de exponate, comuniunea de gând și în același timp diversitatea de expresie, creând un tot unitar, cu un mesaj coerent, cum numai un artist cu experiența sa putea să o facă.
În adâncul acestei expoziții, Ion Grigorescu a așezat Biblia, cuvântul lui Dumnezeu, ca o sămânță care rodește în toate. Alături de ea se află trei dintre cărțile pictorului Paul Gherasim, model sau cel puțin prieten al multora dintre artiștii care expun aici. De asemenea, câteva lucrări ale sale împreună cu alte obiecte creează un ansamblu ce punctează câteva trăsături caracteristice ale operei sale, precum iubirea pentru lumea satului așa cum a cunoscut-o în copilăria sa, apropierea de natură cu o înțeleaptă uitare de sine, lucrul ca o jertfă în căutarea lui Dumnezeu, păstrarea curăției sufletești caracteristice copilului. Toate acestea le recunoaștem în silueta în același timp nobilă și smerită a țăranului, model al verticalității, în spontaneitatea copilărească, aparenta sărăcie și profunzimea mesajului acuarelei intitulată “Logos”, în peisajul de la Tescani, un loc împletit cu viața și învățătura sa de pictor, în diafana întrupare a Cuvântului din “Transparența purpurei” și “Logos”, în sacrificiul de sine asumat al celor 40 de mucenici. În pictura intitulată “Iarnă”, căldura pământului sau pământul însuși pare că se ridică spre cer, expresie a jertfei care îndumnezeiește trupul.
Această manieră de raportare la lume și la artă se continuă pe parcursul expoziției. În lucrările “Fulg de nea” și “Aer” întâlnim mirarea curată și bucuria în fața descoperirii în Creație a peceții salvatoare a Crucii – de la cele mai neînsemnate, aparent efemere, lucruri, până la scara întregului univers, în însuși rostul omului. Bogăția și rafinamentul culorii în picturile intitulate “Masa”, “Cinci pâini” și “Doi pești” subliniază calitatea de dar mai presus de orice dar pământesc a Euharistiei și transcendența înțelesului ei. Lucrarea alăturată, “Cruce și Potir”, merge mai departe, sugerând, prin renunțarea parțială la culoare, neputința exprimării și perceperii tainei prin simțuri, în acest fel îndemnând la înțelegerea mai presus de cuvânt. Pocăința, profunzimea conștiinței vinovăției omului și a vulnerabilității sale sunt pregnant exprimate în lucrările “Interior, biserica Sf. Ilie-Gorgani” și “Ecleziastul”. De-a lungul spațiului expozițional, obiectele continuă să oglindească asemenea înțelesuri: chemarea tăcută a “Clopotului” și preaplinul ofrandei în lucrarea “Vas”, lumina necreată ce se coboară în “Spațiul Jertfei”, pântecele răstignit ca expresie a iubirii izvorâtoare de viață în lucrarea “Grădini”, accesul la lumina necreată în “Potirul alb”, jertfa smerită a trupului, vas de lut curățat în foc, în crucile de ceramică, lumina izvorâtă din arderea de tot în “Candele”, Crucea, axă a lumii în lucrările “Coloana a cerului”, smerenia crucilor și pristolnicelor de lemn și noblețea crucilor de metal. O succesiune de lucrări ale sculptorului Vasile Gorduz, așezate pe axa spațiului expozițional, însoțesc vizitatorul la ieșirea din acest spațiu, dar îi și îndrumă pașii la intrare, marcând atitudini ce caracterizează profund mesajul acestei expoziții: smerenia, lepădarea de sine, rugăciunea, mucenicia. Un ecou al simbolului Treimii așezat la celalalt capăt al sălii, pictura ce înfățișează Arătarea Sfintei Treimi la Iordan ne așează din nou spre pildă modelul comuniunii desăvârșite.
La sfârșitul acestui discurs, mă întorc la delicatețea maramelor așezate aici, deasupra picturilor lui Paul Gherasim, a icoanelor și celorlalte lucrări asociate lor. Aceste țesături diafane pot fi privite ca simbol al harului și ca expresie a delicateții vieții cu Hristos. Purtarea suferinței fără El frânge chipul omului, dar împreună cu Hristos Crucea devine zbor. La acest punct de inflexiune dorește să se așeze această expoziție – prin frumusețea văzută, să ne încurajeze a ne apropia de frumusețea rostului acestei lumi.
Elena Dana Prioteasa
Cercetător științific,
Institutul de Arheologie și Istorie a Artei din Cluj-Napoca