Category: Uncategorized

https://radiochisinau.md

Expoziția „Crucea, de la comunitate la comuniune. 100 de cruci la 100 de ani”, care conține lucrări de artă cu tematică religioasă a ajuns zilele acestea și la Chișinău. Proiectul marchează 100 de ani de la Marea Unire din 1918.

Mai multe lucrări de artă cu tematică religioasă  a 40 de artiști plastici de pe ambele maluri ale Prutului au fost vernisate la Muzeul Național de Artă de la Chișinău. În toate lucrările: de la icoană la pictură de şevalet şi sculptură, de la arta populară la cea cultă, este prezent simbolul Crucii. Inițiatorul expoziției, părintele Ioan Cojan, stareț al Mănăstirii Sfântul Ioan Botezătorul din Alba Iulia.

„Vrem  ca această expoziție să fie o mărturisire a dragostei acestui popor și pentru Hristos, și a lui Hristos pentru acest popor, dar și unul față de altul. Sunt lucruri care ne unesc”, a afirmat Ioan Cojan.

Până acum, expoziția a fost vernisată la Alba Iulia, Iași și Sibiu, cu suportul Asociației „Eleon”. Directorul acesteia,  Horațiu Iovănaș crede că aceste picturi sunt cel mai potrivit mod de a marca Unirea de la 1918.

„Expoziția este un eseu ce are ca temă mesajul Crucii, pe care l-am considerat cel mai bun, cel mai potrivit pentru a comemora Centenarul Marii Uniri, dar și jertfa tuturor înaintașilor noștri, care au sacrificat propria viață pentru neam”, a subliniat Horațiu Iovănaș.

Printre artiștii care au adus la Chișinău câteva lucrări este și Dan Mohanu. „Crucea a trecut Prutul într-un fel și apoi să-și continue drumul, întorcându-se de unde a plecat. Una dintre imaginile pe care am prezentat-o e de la mănăstirea Lainici. E o imagine trasnsfigurată a bisericii Mănăstirii Lainici, ea însăși fiind biserică de frontieră, era locul de vamă, de trecere dintre Transilvania și Țara Românească”, susține Dan Mohanu.

În lucrările sculptorului Ion Zderciuc din Republica Moldova predomină, de asemenea, semnul Crucii. Artisul mărturisește că aceste sculpturi sunt o reflexie a căutărilor de sine.

„Am sugerat o idee despre o Cruce călătoare. Crucea pe care o duce fiecare creștin în spatele său, cum i-am mai spune noi „povara vieții”, a menționat sculptorul.

Cei care au venit să vadă expoziția spun că au rămas impresionați, mai ales că pe lângă picturi, au fost vernisate și obiecte folosite în practica religioasă – icoane, pristolnice.

„Văd pentru prima dată o expoziție ca aceasta. E deosebită prin semnul Crucii care există în fiecare lucrare, crucea este simbolul luptei și credinței noastre. Am văzut și fotografie și lucrări pe pânză. Iată și această ie frumoasă și veche, ea păstrează rădăcinile noastre”, a spus un vizitator.

„E o expoziție bogată și îmi place că este o combinație de tradițional și modern în abordarea artei și a crucii”.

Expoziția „Crucea, de la comunitate la comuniune. 100 de cruci la 100 de ani” va fi deschisă publicului de la Chișinău până în septembrie. Apoi lucrările vor fi găzduite la  Cluj-Napoca, Timișoara și București.

Autor: Cristina Popușoi

Această expoziție abordează tema sacrificiului de sine, care stă în adâncul vieții fiecăruia și pe care realizăm, mai devreme sau mai târziu, că trebuie să-l îmbrățișăm. Nu pentru că iubim durerea, ci pentru că acceptarea cu credință a jertfei de sine aduce liniște și limpezește gândurile și relațiile cu ceilalți. Pentru cei care cred, ea este mai mult, este calea către viața veșnică. Așadar, expunerea de față nu este despre moarte, despre tristețe, despre intoleranță – sau este, în sensul în care le arată ca fiind fără substanță, propune ieșirea din capcana lor. Nu este nici despre o fericire naivă și mulțumită de sine, pretins atotștiutoare – un provizorat foarte vulnerabil. Ea este despre un drum. Crucea este o trezvie continuă. Cu adevărat îmbrățișată, ea luminează complexitatea acestei lumi, îi dezvăluie nesfârșita bogăție și rosturile, hrănind cu iubire sufletul celui care și-o asumă.

Ideea acestei expoziții a pornit de la Părintele Stareț Ioan, duhovnicul nostru, și s-a materializat treptat, un rol esențial avându-l un grup de artiști care s-au aflat de timpuriu alături de noi, ne-au sfătuit cu delicatețe și ne susțin în continuare, fiind prezenți și astăzi alături de noi. Dintre ei, artistul Ion Grigorescu și-a asumat și de această dată sarcina de a concepe discursul expozițional, care este, din nou, unul de excepție. În ansamblul său, expoziția poate fi interpretată în cheie strict formală, spirituală și chiar istorică. Modul de expunere, pe care l-am putea numi neconvențional, subliniază semnificații ce altfel ar fi putut trece neobservate sau ar fi fost mult mai puțin pregnante. Această dezordine ordonată așează obiectele într-o mișcare ce angajează firesc atenția privitorului și evită atitudinea didacticistă. Lucrările trimit prietenos de la una către cealaltă, se leagă prin asemănări și complementaritate, vorbesc toate despre tema jertfei lui Iisus Hristos și a jertfei personale. Artiști de primă mărime ai artei contemporane românești, din diverse zone ale țării, sunt uniți prin această temă, pe care o consideră cel putin importantă pentru viața lor. Modalitățile de expresie plastică sunt însă diverse – fiecare lucrare în parte transmite o bogăție de semnificații, individualizându-se prin amprenta poeziei fiecărui artist. Acea poezie pe care pictorul Paul Gherasim o caracteriza cu delicatețe drept “un timbru sufletesc care deosebește oamenii între ei”[1].

În cele ce urmează voi puncta câteva aspecte legate de expoziție, dar fără îndoială veți avea posibilitatea, puțin mai târziu în această seară, de a dialoga cu artistul Ion Grigorescu și cu confrații săi aici de față, ei vă vor putea spune lucruri de profunzime cu privire la mesajul complex al acestei expoziții clădite din creațiile lor. Desigur, nimic nu va putea înlocui experiența unică, nemediată a fiecăruia dintre noi în fața lucrărilor de artă.

Exponatele se înfățișează vizitatorului de la urcarea pe scări – nu chiar de la primul nivel, pentru că primii pași de căutare sunt un act de voință a omului, expresie a libertății sale. Amintirea unor vremuri în care credința era profund prezentă în viața oamenilor este evocată de fotografii ale satului din trecut. Între ele, lucrarea “Interior de biserică” sugerează plecarea capului, recunoașterea limitelor propriei înțelegeri, în fața lui Dumnezeu și a unei lumi sau a unor trăiri la care nu mai avem acces. Tot acolo, o fotografie ilustrează întâlnirea omului contemporan cu un reprezentant al lumii tradiționale, iar disparitatea este emoționantă.

În spațiul ce precede această sală este așezat “Fulgul”, executat într-un desen delicat, presărat cu făină. Asociat cu inocența cruciulițelor din cusăturile copiilor, el este expresia delicateței dar și imanenței Crucii, care se regăsește în cele mai mici, aparent neînsemnate detalii. Alături însă apasă și greutatea crucilor de piatră. Crucea este și ușoară și grea. În sala în care ne aflăm, în hora stâlpilor de mormânt, în afara căreia putem medita doar o vreme, străjuiește tot ea, precum o ușă pe care stă scris: “Salvarea [este/vine] din rană” (Ex vulnere salus). De sus, în sens propriu dar și metaforic, se coboară Mielul de Jertfă și darul Euharistiei. Spațiul în care sunt expuse sculpturile lui Vasile Gorduz este lipsit de orice alt discurs – un spațiu al aerului rarefiat, al luminii, diferit de orice alt segment al expoziției. El se dorește a fi o metaforă a contemplării Sfintei Treimi prin rugăciune. Așa cum teologii comentează, din sânul Sfintei Treimi izvorăște iubirea jertfelnică și comuniunea. Lucrările de artă ce construiesc această expoziție așteaptă, fiecare în parte, să fie descoperită, întrebată. Cele ce aparțin artei culte înfățișează o bogăție de aspecte ale semnificației Crucii și pot fi privite ca o pregătire pentru apropierea de rigoarea teologică al icoanelor.

Cea mai mare parte a artei tradiționale expuse aici – reprezentată de cruci de lemn, pristolnice, furci de tors marcate cu semnul crucii – este captivă în vitrine. Superbe costume populare imbracă acum imitații de trupuri. Toate sunt relicve ale unei civilizații in care ele trăiau, erau pline de sens. Dacă vi se pare că vitrinele acestea enorme sunt nefiresc așezate în mijlocul sălii, că încurcă, ei bine, ele conțin moștenirea noastră, pentru mulți dintre noi străină, incomodă, admirată doar din punct de vedere estetic și greu de integrat. Suntem provocați să luăm atitudine. Nu suntem chemați însă la o simplă imitație și nici timpul nu se întoarce înapoi. Acele obiecte ar trebui luate în sufletele noastre și duse mai departe.

În fine, am să mă întorc la intrare. Pe tetrapodul ce nu poate fi ocolit, stau așezate trei cărți. Ele exprimă în imagini viziunea pictorului Paul Gherasim despre creștinism și împletirea lui strânsă cu viața poporului român, a lumii rurale mai ales. Din imagini, caracterizate prin subtilitatea tonurilor, lipsa contrastului puternic și relativa sărăcie cromatică, răzbate dragostea și nostalgia artistului pentru o lume crescută parcă din credință, o lume a simplității profunde, a lipsei de pretenții, a liniștii, a bogăției de înțelesuri. Duhul acelei lumi l-a păstrat aprins și Paul Gherasim, și mulți dintre artiștii care expun astăzi aici și care i-au fost prieteni foarte apropiați. Acel spirit, ce tinde spre Firesc, nu este o stare, ci mișcare, dar, este adevarat, o mișcare în ascultare.

[1] Mihai Sârbulescu, Dosar Prolog (București: Editura Ileana, 2011), 12.

Elena Dana Prioteasa

Cercetător științific,
Institutul de Arheologie și Istorie a Artei, Cluj-Napoca