Vernisajul expoziţiei „Horia Bernea: De la grădină la iconostas” – Muzeul Naţional al Ţăranului Român, 12 august 2020, ora 18

Asociația Eleon din Alba Iulia, în parteneriat cu Muzeul Național al Țăranului Român, vă așteaptă miercuri, 12 august, de la ora 18.00, la Sala „Irina Nicolau”, la vernisajul expoziției Horia Bernea: de la grădină la iconostas. Expoziția comemorează 20 de ani de la moartea artistului.

De la grădină la iconostas, Horia Bernea, așa cum el însuși afirma, a căutat dialogul, colaborarea cu Dumnezeu. După ce a parcurs o etapă conceptualistă, abstractă, Horia Bernea s-a întors gradual spre arta figurativă, măsurându-și forțele, uriașe, cu „supunerea la dat”. A abordat genuri și teme consacrate, și-a impus sieși limite în pictură și a perseverat în a se apropia de resorturile ultime ale lumii ce ne înconjoară, cu instrumentele unui pictor care nu a negat nici arta contemporană, nici tradiția. Înnoirea neîncetată a căutării l-a situat permanent în preajma tainei acestei lumi. A considerat arta nu un scop în sine, ci un ajutor în supraviețuirea spirituală, iar împărtășirea bucuriilor pe care le-a trăit în drumul său către adevăr a numit-o mărturisire.

Efortul său integrator în plan artistic a stat sub semnul crucii, pe care a recunoscut-o, cu neîncetată uimire, în toate. Prin expoziția „Crucea”, a marcat înființarea Muzeului Țăranului Român, punând în lumină credința creștină ca fundament al civilizației satului românesc și importanța crucii ca reper în contemporaneitate. Cu delicatețe, ascuțit discernământ și gust desăvârșit, a așezat și expoziția permanentă a Muzeului, în care a aprins, ca o flacără pâlpâitoare, așa cum și-a dorit, amintirea spiritualității țăranului român. Muzeologia, ca și pictura lui Horia Bernea, s-a dorit a fi o lucrare teandrică, ce invită, nu obligă, la împărtășirea bucuriei pe drumul cunoașterii

Expoziția este organizată de Asociația Eleon din Alba Iulia, cu sprijinul Muzeului Național al Țăranului Român și în parteneriat cu Muzeul Național de Artă Contemporană. Majoritatea lucrărilor au fost puse la dispoziție prin bunăvoința colecționarilor dr. Sorin Costina, Daniel și Roxana Ghiuruțan și Doina și Constantin Xifta.

Expoziția va face parte din evenimentul Zilele Muzeului Țăranului care, anul acesta, va avea loc în perioada 10 – 20 septembrie 2020

Comunicat de presă

Expoziția “Crucea, de la comunitate la comuniune 100 de cruci la 100 de ani”

 

Joi, 30 noiembrie, de Sărbătoarea Apostolului Românilor, Sfântul Andrei, Asociația Eleon vă invită, începând cu orele 14.30, la Alba Iulia la vernisajul expoziției “Crucea, de la comunitate la comuniune. 100 de cruci la 100 de ani”.

Organizată cu sprijinul Dr. Sorin Costina, Primăriei Alba Iulia, Prefecturii Alba, Consiliului Județean Alba, Arhiepiscopiei Ortodoxe Alba Iulia, Radioului Reîntregirea, Universității „1 Decembrie 1918” Alba Iulia și Asociația Culturală „Pictor Octavian Smigelschi”, expoziția va fi deschisă la Galeriile de la Poarta a III-a a Cetății Alba Carolina (Str. Mihai Viteazul), până pe data de 15 ianuarie 2018.

Expoziția prezintă obiecte folosite în practica religioasă (icoane, cruci, pristolnice) și lucrări de artă contemporană cu tematică explicit sau implicit religioasă. Tipologia obiectelor este variată, de la icoană la pictura de șevalet și sculptură, de la arta populară la arta cultă, însă în toate este prezentă Crucea: ca jertfă de sine asumată, ca depășire a propriilor limite și a barierelor dintre noi, ca sprijin și nădejde, ca semn al biruinței morții înscris în creație.

În același timp, expoziția înfățișează diverse moduri de abordare a tematicii propuse, de la cel strict dogmatic al icoanei, fereastră spre cer, la cel mai puțin sofisticat dar sincer și profund în credință al artei populare, până la cel elaborat, cercetător în formă și în înțeles al artei culte.

Artiștii au acceptat o expoziție care nu-i promovează pe ei înșiși, așezându-se în umbra temei. Participanții sunt pictori și sculptori contemporani între care se află personalități de primă mărime ale artei contemporane românești: Horia Bernea, Vasile Gorduz, Paul Gherasim, Marin Gherasim, Gheorghe Berindei, Alexandru Antonescu, Cristian Dițoiu, Remus Dragomir, Sorin Dumitrescu, Constantin Flondor, Mariana Gheorghiu, Ion Grigorescu, Ruxandra Grigorescu, Matei Lăzărescu, Dan Mohanu, Silviu Oravitzan, Christian Paraschiv, Horea Paștina, Ovidiu Paștina, Silvia Radu, Andrei Rosetti, Mihai Sârbulescu, Valentin Scărlătescu, Ovidiu Simionescu, Ana Maria și Mihai Ariciu. Icoanele pe lemn sunt realizate de Vasile Lefter, artist cu pregătire academică și o lungă experiență în pictura bisericească. Nicolae Muntean, meșter popular ce a primit titlul de tezaur uman viu, expune icoane pe sticlă, Teo și Ioana Bindea, cruci de lemn sculptate, iar Jorj Dimitriu, câteva obiecte casnice tradiționale din lemn.

Ceea ce unește exponatele, atât de diverse în ce privește meșteșugul și uneori rostul lor, este Crucea, obiect și pecete a căutării.

“Crucea, de la comunitate la comuniune. 100 de cruci la 100 de ani” este o expoziție itinerantă care debutează așadar în orașul Unirii urmând ca, în 2018, anul Marii Uniri, să fie deschisă pe rând la Iași, Chișinau, Sibiu, Cluj-Napoca, Timișoara, Craiova și București.

Programul manifestării:

– Prezentarea expozitiei

– Critic de arta: Costion Nicolescu

– Discuții individuale cu artiștii participanti care au confirmat prezența: Alexandru Antonescu, Constantin Flondor, Mariana Gheorghiu, Ion Grigorescu, Ruxandra Grigorescu, Dan Mohanu, Horea Paștina, Mihai Sârbulescu, Ovidiu Simionescu, Ana Maria și Mihai Ariciu, Vasile Lefter.

– Pe parcursul expoziției, într-un spațiu dedicat, vor rula secvențe din interviuri legate de tema Crucii și expoziție, cu Pr. Prof.Dr. Ioan Ică Jr., Pr.Prof. Dr. Constantin Coman, Silvia Radu, Horea Paștina, Ion Grigorescu, Mihai Sârbulescu, Costion Nicolescu

Expoziția va fi deschisă spre vizitare în perioada 30 noiembrie 2017- 15 ianuarie 2018, de miercuri până duminică inclusiv, în intervalul orar 12:00-17:00.